CE DOR ADANC S-ASTERNE
INTR-O INIMA DE MAMA
CE LACRIMI CURG ALENE
PESTE OBRAZUL IUBIT

DRAGOSTEA-I DE COPIL
E-O FLOARE PREAFRUMOSA
CE A-NFLORIT ACUM
SI IN INIMA-I ALEASA

CATE NOPTI DE VEGHE
AU TRECUT CU GRIJE
PESTE OCHII-NLACRIMATI
CE DUIOS SE INCHID

DE-AI STI PRIETEN DRAG
CATE DORURI POARTA
UN SUFLET SCUMP
DE IUBITA SI DE MAMA

IUBIREA DE MAMA SI SOTII
E ADEVARAT, S-O STII
NIMENI N-O POATE-NLOCUI
ORICATA IUBIRE AR DARUI

S-O CINSTESTI CU DRAG PE CEA
CARE SOMNU’ A LEGANAT
SI PASII MICI, NESIGURI
PE CARARE I-A INDRUMAT

CU CATE DORURI ASTEAPTA
UN COPIL DEMULT PLECAT

Incerc,sa trec necazul
De ginduri ce imi trec…
Eu stiu…Ca imi vrei doar vasul
Incerc,sa merg,dar greu.

Mi-ai spus:”O!Doamne sfinte”
Te trec prin incercari,
Te trec prin valuri grele…
De ce,cirtesti mereu?

De ce te plingi atuncia
Cind valul este mare?
Dai vina,strigi la altii,
Crezind ca tu esti tare…

De ce nu te smeresti?
In odaita ta?
Doar stii…CA te iubesc
Si-ti vreau cainta ta.

O!Doamne,ce chiar eu?
SA zis asa ceva?
O,nu…am cirtit,eu?
Dar Doamne,de ce eu?
Sa trec prin orice val?

MA starui sa implinesc
Mereu Cuvintul Tau,
Si atunci cind eu vislesc…
Necazuri vin la greu.

Sa stii:”O,fiica mea”
Prin cite,tu n-ai trece
Caci te-am sadit o floare
Si Domnul Tau:”E rege”.

Sunt gradinarul tau
Si te ingrijesc mereu.
Te ud si te hranesc,
Cum stiu s-o fac doar Eu.

Te trec,sa te intaresc
Te ud,caci te iubesc,
Si atunci cind valu-i greu
Sunt scut in jurul tau.

Amin

by CRUDU DORINA

Le-a spus la toti ca in curand
Din ei unu-L va vinde,
Acel ce-n blid de pasti mancand
Mana cu-a Lui si-ntinde.

Singur se furisa spre usa grabnic
Cu ura ce-o avea si ciuda,
Cu plecaciuni la toti slugarnic
Sa isi ia pretul faptei: Iuda.

In liniste un glas spre ceruri
Cu ruga-si ridica dorinta
Stiind pedepsele-n ce feluri
Ii va sfarsi-n curand fiinta.

Ingenunchiat cu ochi-n lacrimi
Pe fata limpede-n stropi curge
In dragostea de Dumnezeu cu patimi;
Sudori cu picuri mari de sange.

–Tata !! de-i cu putiinta departeaza
Dela mine-acest pahar,
Ingerul ‘L-mbarbateaza
I-aduce de la Domnul har.

Pasea spre ucenici Invatatorul
Mustrandu-i trist c-au adormit,
Caci iata! e-aproape vanzatorul
cu ceata de vrajmasi e insotit.

Incet spre fata lui Hristos
Si-apropie-a lui gura cu-n sarut,
sarutul Iudei nemilos,
Inselator, nemernic, prefacut.

Frunze-n adieri tremuratoare,
Pasari ciripind infricosat,
Copaci-n indoiri usoare
Plangeau amar pe Cel legat.

Nu-i fir de iarba-n Ghetimani
Si flori ce nu cuvanta
Sa nu suspine, vai! Sarmane
In limba lor cea muta

Intre multimea frematanda
Un Om inainta inseninat,
Privea credinta muribunda
Cu un suras milos, adevarat,

Spre El doar maini nimicitoare
Se-ntind dorind ca patimas,
Sa Il striveasca fiecare;
Razbunator…ca pe-un vrajmas.

Isus, modest, in sala judecatii
Se indrepta spre marele Pilat,
Print pe pamant si al dreptatii
Ce sta maret, privind la cel plecat.

Neinfricat si de emotii nesupus
Romanu-ncremeni privindu-I fata,
Cand gura lui rosti-nsfarsit: Isus !
Limba-n vorbire pangarea.

Inaintea lui cu nevinovatie,
Cu chipul luminat, neobosit,
Nazarineanul judecat urma sa fie,
Privea adanc si tainic, linistit.

Pe cei ce le-a mustrat fatarnicia
Si celor ce le-a spus: “pui de naparci”,
In cei ce sta mereu nemernicia
Ridica sus pe Golgota trei cruci.

Nevinovat in rand doar cu talharii
Purtand si crucea pe spatele-ndoit,
Lovindu-L cu ura ca barbarii
Radeau vazandu-L jos strivit,

Incununat pe capul sfant cu spini,
Cu bratele in laturi sangerate
Parea ca le mai spune: — voi oameni
Spalati sa fiti de-acuma de pacate.

Ochii duiosi cu mila se mai uita
Spre cei ce au ramas jos undeva,
In rani il arde o durere-adanca
Si se aude cum plange cineva,

Cand prin furtuna-ntrezareste
Cerul haotic, navalnic, cenusiu,
Iar cand suflarea-L paraseste
Spre Tata priveste al Sau Fiu.

Mantuitoru-Si lasa capul
Pe pieptu-nsangerat fara simtiri
Mai strig-odata spre Inaltul
Ce graitor revarsa iar dezlantuiri.

Din tot norodul mult de oameni
Cati au fost sus acolo adunati
N-a mai ramas sub cruce nimeni
Fug toti si striga-nspaimantati.

Ca pe copii de mana i-a adus
La Tatal iubitor si-adevarat
Pe vesnicie raului i-a smuls;
Cand asa repede-au uitat.

Catapeteasma templului s-a rupt;
Crapau pietrele, se zguduia pamantul
Si morti-n acea clipa au putut
Sa paraseasca vii mormantul.

Un grup care statea mai deoparte;
Femei voiau cu dragoste-a-L sluji
Cu fete triste-adanc indurerate
Priveau spre locul unde Isus muri.

Blandetea i-a ramas intiparita
Prin chinul lung, ingrozitor
Pe fata divin neprihanita,
Pe chipul pasnic, rabdator.
scris de Horincar Iuliana

Scris de CRUDU DORINA

Scris de CRUDU DORINA

Dar acum ştiu bine…doar DUMNEZEU…EL face totul
Chiar dacă poate cîndva îmi doream să fie altfel viaţa mea…astăzi ştiu că
altceva bun …mai bun n-ar exista
Am învăţat,mai greu ce-I drept şi mă căiesc
Am învăţat puţin cîte puţin sa ştiu să-I mulţumesc…
Pentru tot ce am şi tot ce sînt…şi pentru orice lucru ce-l primesc din partea SA
Şi-n orice început de zi ,în orice început de an, cu sufletul mulţumitor să
pot cînta : “sînt aici la dispoziţia TA,cheamă-mă Te voi asculta!”
Chiar şi atunci cînd n-am nici-o speranţă şi totu-n beznă se adînceşte iar
trupul ostenit încet se prăbuşeşte
Să ştiu atît că”pot totul în HRISTOS care mă întăreşte”
Camelia Mariş
CRAIVA 1 ianuarie 2002

de Camelia Mariş

Uneste-ne in trupul Tau
Ca madulare spre zidire
Piara din noi tot ce-i rau
Revii te rog,din amintire
Vino,Doamne Iisuse!

IISUSE!
Nu sunt pregatit sa zbor
Nu am aripi de condor
In cuibul meu e cald si bine
Atata timp cat esti cu mine

TU ma cresti necontenit
Cu laptele-TI duhovnicesc
In Haru-Ti dumnezeesc
TU esti ceea ce-mi doresc
Sa fiu mantuit,la Cer rapit.

Cand….. parca disperarea imi inunda-ntregul
Si nu-nteleg deloc care e rostul meu
Privesc pierdut si-mi tot repet intruna :
” de mine a uitat azi Dumnezeu !”

Cand sunt asa aproape sa-mi pierd farama de credinta
Si dupa ce, in greu, am ridicat pumnul spre cer
Cand sunt acolo jos si nu mai vad lumina,
CUVANTUL imi promite : “Vegheaza Dumnezeu .”

Cand vreau sa caut raspunsuri
si nu-nteleg de ce a-ngaduit Preasfantul nori negri sa m-atace,
Eu nu mai vad iesirea , nici malul, nici seninul…
Dar pot s-aud o Voce ce-mi spune : ” Nu esti singur ! ”

Cand din mijlocul luptei si densei vijelii
Tot caut izbavirea si calea de-a iesi,
Iata, zaresc o raza care strapunge norul,
Vad ca Ii sunt in brate , si-mi spune bland : “Sunt Domnul .”

(autor, Estela C. Manea )

2.Imi plange-al meu suflet cu-amar
Imi plange cand valuri apar
Si simt ca de-aici mai departe
Mi-e greu sa maim erg ca e noapte

3.Imi plange-al meu suflet cu-amar
Suspina si e disperat,
Vazand cum de stanci ma lovesc
In loc de pe Stanca…ISUS,mereu inspre cer sa privesc.

4.Imi plange-al meu suflet cu-amar
Suspina si e disperat;
Suspina intreaga-mi fiinta,
Cand lupt far’sa fiu inarmat.

5.Imi plange-al meu suflet cu-amar,
Cand dau inapoi si-s fricos;
Si-mi spune ca lupt in zadar,
De nu-L chem In grab pe Hristos.

6.Sa nu mi plngi suflet ranit,
Ca azi la ISUS ma grabesc
Sa fiu de EL tamaduit
Si in veci de veci sa-l slujesc.

7.ISUSE in mila ta mare
Te rog sa imi faci iar chemare
Ca-n fata ta ma voi smeri
Si-n veci pe-ai tai pasi voi pasi.

8.Slavit fii ISUS ca esti viu
Si zilnic chemare imi faci
Si-n marea-ti iubire si astazi,
La tine cu drag ma atragi.

9.Slavit fii ca lucruri mari faci
Si-mi spui ne-ncetat:NU CEDA”!!!
Slavit fii Isus ca nu lasi
Ispita doar cat pot rabda.

De undeva din depărtare,cu chipul luminat de steaua călătoare
Au apărut deodată doi străini…
Păşeau alături înfruntînd cu îndrăzneală gerul
Purtau veşminte învechite şi nu aveau nimic decît zăpada de sub tălpi
Şi pe deasupra lor doar cerul
Însă aveau ca mantie preţioasă misterul ce-l ascundeau cu grijă amîndoi.

MARIA , cu ochii plînşi şi faţa umbrită de durere
Bătea din poartă-n poartă pentru-a cere
Un loc pentru o noapte adăpost
Şi IOSIF o îmbrăţişa duios spunîndu-I că DUMNEZEU a pregătit de mult un loc unde să
nască,un loc cuprins de linişte cerească
Chiar dacă stăruinţa lor era fără folos în faţa celor care
Nu se îndurau să le ofere,un locuşor puţin mai călduros…

Şi pribegind prin noaptea-ntunecată
Ei au zărit deodată o lumină la o căsuţă mai săracă
Unde pe masă…ardea încet o lampă.

Cînd au bătut sfios în geam,un om I-a-ntîmpinat în grabă
Şi auzind că vor doar adăpost le-a oferit un loc în staul
Dar pentru ei era atît de preţios că nici nu le venea să creadă
Că au găsit un loc unde să se odihnească
După atîta mers pe jos ,prin noapte…prin zăpadă…

Afară se-nteţise gerul şi stele minunate împodobeau tot cerul
Deasupra staulului mic a apărut şi steaua ce I-a călăuzit
În timp ce înăuntru se auzea copilul sfînt plîngînd…

S-a împlinit atunci o profeţie ce-atîţia ani a stat ascunsă în manuscrise vechi
Şi-n suflete care sperau că izbăvirea va veni cîndva
Dar nu ştiau că EL,MESIA,pe care-l aşteptau acum stătea culcat în ieslea unde numai
suflarea vitelor îl încălzea.

EL ,s-a născut în ieslea strîmtă,să izbăvească un suflet ca şi-al meu sau poate ca şi-al tău
Şi astfel pentru totdeauna să fim copii născuţi din DUMNEZEU.

Chiar dacă peste ani,din lemnul ieslei de altădată,cu toată omenirea la olaltă
Noi I-am sculptat o cruce
Şi-a fost atît de singur cînd a trebuit să urce
Cu ea pe GOLGOTA…

Acum,în noaptea asta minunată
Iubitul meu,un lucru vreau să-ţi cer
Să ai un suflet nins şi-o inimă ca de zăpadă
Ca DUMNEZEU ,privind din cer să vadă
Copii curaţi cu haină albă
Slăvind în cor pe fiul său.

scris de Camelia Mariş

Simfonia fulgilor plutind în cădere pe crengi uscate ce-aşteaptă primăvara
…o ascult ,dar parcă mi-e străină,parcă n-am auzit-o niciodată să fie vîrsta mea de vină ,să fi rămas copilăria-n amintire undeva uitată sau poate nu am fredonat-o niciodată cu atîta dragoste ca şi acum
Cînd am lăsat departe vechiul drum
Şi toate zăpezile-adunate-n mine ca-ntr-un turn
Unde-aşteptam să vină acelaşi trist CRĂCIUN
Şi îmi spuneam că e pentru ultima dată
Şi anul nou va fi puţin mai bun…

Am înţeles apoi că melodia-I neschimbată
Aceeaşi fulgi albind nemărginirea
Aceeaşi întindere albastră catifelată
Şi-aceeaşi lună nouă plutind netulburată
Pe valuri transparente de nori treziţi din somn…

Doar un strop din ce am fost cîndva…odată
Coboară în decorul hibernal
Şi cîntă cu vocea de copil curată
Balada primelor zăpezi
Dar nu la fel ca altădată ci cu natura toată laolaltă
Şi mulţumindu-I celui care m-a creat
Pentru acest an primit în dar
Şi pentru toată dragostea ce-a revărsat-o-n mine.

Şi chiar de-ar fi să mai desprind din calendar ,o altă filă c-un CRĂCIUN
Sărman,nu o să spun ca altă dată”e în zadar să speri cînd lacrimile-au gust amar”

Acum ,eu ştiu că toată durerea adunată n-a fost decît o lacrimă îngheţată
sălăşluind în inima săpată-n piatră dar care-a fost topită şi încet s-a scurs
cînd soarele iubit ISUS,s-a strecurat prin uşa rămasă multă vreme încuiată.

Şi de CRĂCIUN,în prag de seară,cu inima în flori de lacrimi îmbrăcată
Voi coborî în staulul cel strîmt,unde învăluit în dragoste cerească,zîmbea ISUS,copilul blînd iar mama sa –l privea şi-l săruta plîngînd.

De Camelia Maris

Cu noaptea răvăşită printre ramuri
În staulul umil din BETLEEM,în străluciri nespuse ,
s-a întrupat atunci lumina…
Iubirea născută atunci în ieslea strîmtă,în umilinţă
îmbrăcată

Se naşte azi în fiecare clipă şi nu în iesle-aşa ca altădată
ci-n inimi calde şi curate ce-au stat atîta vreme cu uşa
încuiată şi-n orice suflet sincer,împodobit numai cu flori de
dragoste adevărată
Lumina din lumină în valuri se revarsă
Şi iar ISUS se naşte şi iar se naşte o viaţă.

scris de Camelia Maris

Când cerul parcă plânge
De-asupra feţei tale,
Tu să-ţi aduci aminte
Că-s lacrime amare.

Sunt lacrimi de iertare
Ce implorau eliberare,
Când te aflai în grea-ncercare
Şi nu găseai nici o scăpare.

Iar astăzi cerul plouă
Ca tu să ai o viaţă nouă.
O viaţă fericită
Iertată şi-mplinită.

Şi când mai plângi
Adu-ţi aminte,
Că-n lacrima cea mai fierbinte
Al tău suflet plutea spre zările sfinte.

Să-L simţi pe Dumnezeu aproape

Să-L simţi pe Dumnezeu în toate,

Să-L simţi şi-atunci când este greu

Să-L simţi în piept pe Dumnezeu.

Să-L simţi şi-n lacrima ce curge

Să-L simţi şi-n inima ce plânge,

Să-L simţi în tot ce te-nconjoară

Să-L laşi să poarte-a ta povară.

Să-L simţi şi când afară-i nor

Să Îl aştepţi şi-atunci cu dor.

Să-L simţi când cerul e senin

Şi luna îţi zâmbeşte lin.

Să-L simţi pe munte şi în vale

Să-L ţii de mână pe-a ta cale.

Să-L simţi în gândul tău mereu

Să fi doar tu şi Dumnezeu.

Să-L simţi pe Domnu’-n înălţare

Să-L simţi şi când durerea-i mare.

Să-L simţi când spinii răi te-mpung

Să-L simţi când drumu-ţi pare lung.

Să-L simţi simţi în picurul de ploaie

Să-L simţi simţi pe-a mării mari puhoaie.

Să-L simţi simţi în cerul plin de stele

Să-L laşi păcatele să-ţi spele.

Şi chiar de nu Îl simţi mereu

Să ştii că lângă tine-i Dumnezeu.

Şi chiar de rana ta e grea

Doar Domnu’-o poate vindeca.

A ştii să-L simţi pe Dumnezeu

Se-nvaţă pe genunchi în rugă mereu.

A ştii să-L simţi tot mai aproape

E-o binecuvântare, dragul meu frate!

Când vântu-adie-ncetişor,

Şi-ţi mângâie obrazul.

Să ştii că-n el e-un sfânt fior

Desprins din al tău Creator.

A ştii să-L simţi pe El în vânt,

În nori, în soare şi în gând,

A ştii să-L simţi pe Domnul mai aproape

Înseamnă să trăieşti cu El în toate.

Dumnezeu e Sfânt fior

De viaţă dătător.

Plin de har şi bunătate

Zi de zi de a ta parte.

Sfânt fior dumnezeiesc

Simt atunci când eu trăiesc,

Cu Isus în gând şi-n faptă

Şi iubirea mi-e curată.

Sfânt fior şi-n rugăciune

Când cuvinte n-am a-I spune,

Când plâng lacrime amare,

Pentru lumea-n nepăsare.

Sfânt fior în viaţa mea

Să fac numai voia Sa.

Să-mi doresc ca pentru mine

Dumnezeu – în inimă să-mi fie.

Pret: 27,25 RON

Descriere: Urmează exemplul femeilor din Biblie si experimentează puterea lui Dumnezeu, care îti poate transforma viata!

Descoperă vietile remarcabile ale unor femei obisnuite si află cum Dumnezeu le-a transformat slăbiciunile în putere, tristetea în bucurie si disperarea în sperantă. Vei afla adevăruri mărete despre Însusi Dumnezeu… citeste mai multe > vezi mai multe carti pe www.liferomania.ro

NOU numar a revistei Resurse Spirituale

Provocări contemporane ale conducerii 2010

–>CUPRINS

1. Auto-conducerea: Conducând din interior, de Eric D. Rust
2. Principii si aplicatii biblice pentru o mărturie personală eficientă, de Randy Hurst
3. Esuând, dar mergând înainte, de Mark Baterson
4. Transformarea deciziilor în membri si tr… descarca gratuit : Revista Provocări contemporane ale conducerii 2010

Mi-e dor de Tine, stea a dimineţii

Mi-e dor de-Acel ce-a dat suflare vieţii

Mi-e dor să Te simt Doamne mai aproape

Mi-e dor să fii lumina mea în noapte.

Mi-e dor să îmi conduci Tu zilnic paşii

Mi-e dor să văd pe câmp crinii , gingaşii

Ce albi şi puri ţes floare după floare

Şi Tu te răspândeşti în blânda lor splendoare.

Şi dorul meu de Tine, Doamne Sfinte

Se-nalţă tot mai sus, spre albastre infinite

Să zbor dincol` de zare spre slava nevisată

Să mă închin doar Ţie, Făptură minunată.

Mi-e dor de Tine Doamne, Cel înviat din moarte

Acel ce din pieire şi azi suflete scoate

Mi-e dor s-aud cântarea ce Ţie Ţi se înalţă

Mi-e dor să fiu în ceruri, să Te privesc în Faţă.

Fă Doamne totdeauna să ard de dorul Tău

Şi cât trăiesc pe lume să fii în pieptul meu

Iar când mi-e greu sau bine să zic în glas mereu

Mi-e Doamne dor de Tine, mi-e dor de Chipul Tău!

Amin.

Când Te voi întâlnii
Uita-voi tot amarul,
Tot greul cât ma dus
Tot drumul cât am plâns.

Când Te voi întâlnii
Uimită de a Ta splendoare,
Uita-voi tot ce-a fost sub soare
Şi suferinţa mea cea mare.

Când Te voi întâlnii
Va fi o zi de nedescris,
Căci voi fi sus în Paradis
Să văd tot ce Tu mi-ai promis.

Când Te voi întâlnii
Voi radia de fericire,
Şi plină de a Ta iubire
Voi locuii-n etern cu Tine.

Când Te voi întâlnii
În slava-Ţi nevisată.
Cu îngerii Te voi slăvii
Şi cu poporul mântuit de mii şi mii.

Ce zi măreaţă-a fii
Când Te voi întâlnii
Şi nimeni nu ne va mai despărţii
Isuse – NICIODATĂ!
Căci vom trăii eterne bucurii
Şi boala şi tristeţea în veci nu vor mai fii,
Şi toate-acestea-n acea zii,
Când Mirele-mi voi întâlnii

Chiar dacă plângi – EL ŞTIE
Şi de eşti trist – EL TE CUNOAŞTE.
Chiar dacă inima îţi geme în tăcere,
Isus îţi dă alin şi mângâiere.

Chiar dacă plângi în ascuns – EL TE VEDE
Şi rând pe rând ţi-s lacrimile numărate.
Şi când ţi-e greu – EL TE PRIVEŞTE
Nicicând pe-ai Săi copii El nu îi părăseşte.

Când plângi în singurătate – EL ÎŢI STĂ APROAPE
Când negura te cuprinde – EL LUMINA ÎŢI APRINDE.
Când norii negrii se adună-n jurul tău
Nu te speria, veghează Dumnezeu!

Când plângi şi inima se frânge – EL ÎN BRAŢE TE VA STRÂNGE
Când durerea ta e mare – EL E SPRIJIN PE-A TA CALE.
Chiar de valul este mare,
EL E BARCA DE SALVARE!

Şi oricât ai plânge,
Şi oricât ai geme,
Şi când vei suspina
Din ochi El nu te va scăpa!

Şi poate te întrebi:
“De ce să plângi, de ce să suferi şi să gemi?”
Dar eu îţi spun: “Mai rabdă doar puţin,
Şi vei primii răspuns în cerul Său Divin!”

Te-am întâlnit în drumul meu
De călător pribeag,
Şi nu visam şi nu speram
Să-mi fi Isus atât de drag.

Te-am întâlnit în clipe grele
Când sufletu-mi gemea-n durere
Te-am întâlnit când stins plângem
Şi foarte abătut eram.

Mergeam pe drumul fără ţintă,
Când Te-ai oprit în dreptul meu
Şi-am auzit o voce blândă:
“De azi voi fi Prietenul tău!”

Şi abătut de-atât amar
Aşa de greu părea cuvântul,
“Prieten…” un străin să-mi fie
Când viaţa mea e-o tragedie?

Dar Tu stăteai şi mă priveai
Şi mâna Ţi-ai întins spre mine,
Şi aşteptai doar un răspuns…
Ca să-mi dai pace şi iubire.

Cuprins de-atâta-nmărmurire
Parcă se-oprii şi timpu-n loc.
Şi nu ştiam…să merg cu Tine?
Sau să rămân aici pe loc?

Dar ochii Tăi spuneau iubire
Şi prea e dulce clipa-aceasta,
Şi am spus “DA” rămâi cu mine
Căci vreau să merg pe drum cu Tine!

O pace sfântă şi-o iubire
Mi-a inundat atunci fiinţa.
Şi am plecat la drum cu Tine
Şi mi-ai şters toată suferinţa.

Te-am întâlnit în drumul meu
Şi mi-ai umplut viaţa cu pace.
Şi azi eşti Dumnezeul meu,
Prezenţa Ta, doar bine-mi face!

Te-am întâlnit şi Te iubesc
Cum n-am iubit vreodată!
Căci nu visam să Te-ntâlnesc
ISUS, IUBIREA-ADEVĂTARĂ!

Mă-ntorc cu gîndul peste ani,mă-ntorc în altă primăvară
Într-o îndepărtată ţară,într-o grădină desprinsă dintr-un colţ de rai
Mă-ntorc să regăsesc povestea…
S-o retrăiesc la fel ca altădată.

Măslini cu ochii verzi stau nemişcaţi
Nici vîntul plutind uşor nu-I clinteşte
De frică poate să nu strivească,atîţia stropi de linişte
Ce-au adunat printre frunzişul lor.

Magnolii cu zîmbet violet şi-au deschis spre cer corola
Şi lacrimi dulci de rouă le picură pe gene
Chiar dac-o petală se leagănă căzînd alene
Nu ar putea să tulbure atîtea cristale de linişte adunate-n cupa lor…

O pasăre oprită din zborul ei necontenit
Cu glasul tremurat de-abia şopteşte un cîntec
De teamă poate să nu trezească
Din liniştea nepămîntească,natura ce parcă toată a adormit.

Chiar cerul parcă şi-ar fi trimis departe norii
Şi stă privind cu ochii de lumină neclintit.
O stîncă veche-n depărtare,privind cu nepăsare spre colţul înverzit
Stă mărturie peste vreme şi are ascunsă-n ea povestea învierii…

Cobor cu pas uşor pe trepte sculptate-n stînca rece…
e-atît de frig …dar e atîta pace şi simt cum sufletul îngheţat,în mine clocoteşte.
Şi liniştea coboară cu cît cobor mai mult şi eu,iar falduri de lumina mă-nconjoară…
Şi nu mai simt nici o durere…apoi parcă aud o voce…

“Nu te speria sînt îngerul lui DUMNEZEU şi vreau să-ţi spun povestea mormîntului
şi-acelui ce-a ÎNVIAT şi va fi VIU mereu”

EL s-a născut cîndva-ntr-o noapte minunată
În staulul umil din BETLEEM
În ieslea cea sărăcăcioasă
Şi a murit cu trupul atîrnat pe acelaşi lemn.
A fost sărac EL nici măcar n-avea o casă
Un loc unde să-şi odihnească al său trup ostenit,
Sau măcar o barcă,de unde să vorbească norodului,
Care dorea să îl audă pe învăţătorul lor vorbind.

Aceeaşi oameni care ,mai tîrziu l-au răstignit
Din lemnul ieslei de-altădată toţi I-am făcut o cruce
Şi-a fost atît de singur cînd a trebuit să urce
Cu ea pe GOLGOTA…

E noaptea-ntunecată,stele mici pîlpîietoare au apărut pe cer
Pe deal între tîlhari,pe cruce,stătea vorbind cu DUMNEZEU,
ISUS,cu trupul biciuit şi respirînd din ce în ce mai greu
În preajma crucii toţi rîdeau…rîdeau mereu.

Erau acei care I-au luat şi haina,o singură haină îi rămăsese
Însă nici ea nu-I mai aparţinea acum
Cu ochii stinşi ,cu fruntea-nsîngerată străpunsă de coroana grea de spini
Cu palmele bătute-n cuiele nemeritate,stătea UN FIU DE DUMNEZEU…

Se ruga pentru-acei care-l priveau”TATĂ iartă-I pentru că nu ştiu ce fac”
Iar ei rîdeau…mereu rîdeau…
Cu ultima suflare ,REGELE,şi-a dat duhul în mîna TATĂLUI,care-l plîngea…
Plîngeau şi îngerii,plîngea şi cerul,plîngea chiar DUMNEZEU…

Toţi îl plîngeau pe FIUL SĂU…
Iar ei rîdeau…rîdeau mereu
Rîdeau de plînsul său…
Rîdeau de DUMNEZEU…

A fost coborît de pe cruce,la fel ca orice om de rînd
l-au pus într-un mormînt
dar unul nou
unde nu mai fusese pus un muritor nicicînd.

Au prăvălit o piatră-n uşa lui
Şi n-au dat voie nimănui
Nici chiar lumina soarelui nu putea s-ajungă-n locul unde,
Dormea adîncul somn MÎNTUITORUL întregii lumi…

Dar într-o dimineaţă,era sărbătoarea PAŞTELUI,stînca de la uşa mormîntului a fost dată la o parte,ISUS STÎNCA VEACURILOR,nu mai era,ISUS ÎNVIASE,aşa cum spesese,că va dărîma templul şi-l va reclădi peste trei zile…

A biruit atunci LUMINA,a triumfat CUVÎNTUL SFĂNT ROSTIT DE DUMNEZEU,
Şi s-a născut atunci o altă lume,lumea celor ce-l iubesc pe DUMNEZEU,şi cred în FIUL SĂU,
Lumea inimilor reci ca nişte morminte săpate-n stîncă,pe care ISUS le umple de lumină
O lume unde ISUS trăieşte veşnic
O lume unde lumina călăuzeşte viaţa
Şi viaţa celor care cred în EL este o lumină.

…şi stropi de linişte coboară în fiinţe ostenite…şi-o pace veşnică le umple sufletul
la fel cum acest mormînt săpat în stîncă stă mărturie peste veacuri…
“ISUS A ÎNVIAT ,ISUS E VIU ŞI-ADEVĂRAT”
La uşa ferecată a inimii tale,EL ,bate-neîncetat,
Tu doar să-l chemi şi să-l primeşti,EL,nu se lasă aşteptat
Te vrea un suflet cald eliberat de-atîta suferinţă şi păcat!

DOAMNE ISUSE,te rog acum în acest început de primăvară,
Cînd florile iubirii cu ochii-nlăcrimaţi ,privesc spre cerul serii,
Şi lacrimile albastre ce se preling pe ramuri
Revarsă peste lume mireasma învierii…
Te rog să-mi dai o lacrimă albastra de lumina
s-o prind şi-n rana-ntunecată a sufletului meu…
TU s-o prefaci într-o magnolie ce-aşteaptă să-nflorească
Să se deschidă tot mai mult,cu fiecare zi mai mult doar pentru DUMNEZEU!
Şi te mai rog ,Odoamne,dacă nu îţi cer pre mult
Să laşi un suflet încătuşat să zboare,să-l faci un fluture cu aripi de lumină,
Zburînd mai sus,mereu mai sus,vestind şi-n alte zări ce a făcut ISUS,
Minunea învierii…şi toate cîte încă nu s-au spus.
Camelia Mariş-Curtici

Chiar dacă iar coboară,din înălţimi o altă primăvară
Purtînd seninul în privire,
O altă primăvară nu poate să trimită-n depărtare
Atîtea toamne lungi,cîte le port în mine…
Şi-atîtea frunze moarte,plutind nestingherite
Ce nu vor ştii poate niciodată,ce-nseamnă nemurire.

Sînt fluture plăpînd cu aripile frînte…
Speranţa zborului de-acum îmi e pierdută
Lumina ce am dorit-o nu pot s-o mai ating vreodată
Şi chiar pe-o floare,oricît ar fi de neînsemnată
Nu pot să mai cobor vreodată
Nu voi mai fi ce-am fost odată.

Sînt fluture plăpînd cu aripile frînte
Dar sufletul în mine azi nu mai vrea să plîngă
De-atîta plîns făptura delicată,e acum în lacrima cea mai curată îmbrăcată
…şi ochii săi privesc spre cerul primăverii,acolo unde fluturi albi ce-au plîns cîndva atît de mult,ce-au fost cîndva cu cu aripile frînte
acum plutesc purtaţi parcă de-o mînă nevăzută
se bucură nespus şi cîntă…

Sînt îngeri puri care culeg nectarul
Din ochii parfumaţi ai florilor de stea
Şi răspîndesc printre petalele de rouă
În lacrimi cristaline,doar dragostea…

Sînt fluture plăpînd ,cu aripile atîrnînd prin praful unei triste dimineţi
E însă o altă dimineaţă,e-un început de zi, un început de viaţă
Şi dacă nu mai pot să zbor şi mi-am pierdut orice simţire
Înalţ spre cer un strigăt de iubire
Da ,DOAMNE,am înţeles ce-nseamnă nemurire!

Am înţeles că trupul frînt care plutea ca şi o frunză pe-nvolburate ape
Şi se pierdea tot mai adînc în noapte
Ducea cu el acolo unde uitarea te-nconjoară şi te cuprinde-un straniu gînd de moarte
Ducea cu el de fapt ţărîna,ce-a fost cîndva materia din care-au fost creaţi pe rînd şi cu răbdare
Să se destrame iar în mici grăunţe de ţărînă
Din care să renască o altă viaţă
Din lacrima prelinsă pe-un mugur de lumină
Şi un alt fluture să vină
Cu aripile poleite de dragoste divină
Să ia nectarul florilor,să ia lumină din lumină
Să-şi frîngă aripile-n zbor,să moară trist,uitat făr-ajutor
Dar dragostea mereu,doar dragostea în veşnicie să rămînă.

O,DOAMNE,aş vrea să mă zdrobeşti tu şi mai tare
Decît să pier aşa în nepăsare
Să mă loveşti de vrei şi să mă doară
Dacă numai aşa,atîta negură-adunată-n mine,ar mai putea să moară.

Învaţă-mă,cît încă sînt pribeag pe-acest pămînt
Învaţă-mă cum să iubesc din ce în ce mai mult…
Aş vrea doar glasul tău să îl ascult
Şi chiar aşa rănit cum sînt,cu sufletul eliberat
Numai cîntări de laudă să-ţi cînt!

Dac-ai putea să-ntorci o dată doar ,clepsidra ce-a măsurat atîta timp
Atîtea clipe-nşiruite pe portative de culoare
Cînd nu-mi păsa de mine,cînd n-ascultam a ta chemare
Mă legănam tăcut pe cîte-o floare
Mă bucuram de frumuseţea ei,
Nu-nţelegeam că nu-I decît o altă floare trecătoare…

Mult prea tîrziu cînd m-a durut
Am regretat tot timpul irosit
Am regretat că am pierdut atît de mult
Atîta timp…prea mult…

Dar fiindcă în sfîrşit am priceput
Că dragostea şi mila şi răbdarea nu le primeşti în cer
Le dobîndeşti cu greu doar pe pămînt
Nu te naşti sfînt ca să mori sfînt
Nu te naşti decît numai o dată
Şi asta atunci cînd trupul tău s-a frînt
Cînd înţelegi că DUMNEZEU,atît de mult te preţuieşte şi te iartă.

Dar ca s-ajungi să poţi cînta
Cu îngerii în cor spre slava sa doar simfonii
Şi viaţa-n cer să-ţi fie pe vecie-asigurată
Să mergi pe calea-ngustă
Să te opreşti la poarta ce te-aşteaptă
După ce-ai coborît treaptă cu treaptă,în inima ta îngheţată
Şi-ai scos afară la lumină tot ce era nevrednic şi locuia în ea…
Ai coborît în tine să poţi smerit urca
Pe dealul suferinţei ,unde la GOLGOTA
Te-aşteaptă mielul sfînt să îţi arate rana-adîncă
Din inima străpunsă-odată,din inima nevinovată
Pe care-o răstigneşti şi tu în fiecare zi
În fiecare zi mai baţi şi tu un cui în ea
Şi chiar aşa îţi spune “da”
Şi pentru tine-am dat la moarte viaţa mea
Pentru tine am murit şi-am înviat
Las astăzi sîngele să curgă-n valuri
Să cureţe un suflet de păcat împovărat

Să mori şi tu cu mine-odată
Ca pentru totdeauna eu să trăiesc în viaţa ta cu-adevărat
Să fie pe vecie vina ta iertată
Şi doar aşa speranţa zborului îţi va putea fi înapoi redată
Pentru ca-n veşnicie să poţi zbura cu toţi cei care
Şi-au dat de bunăvoie viaţa în mîna lui ISUS
Şi-au învăţat că doar smerit,zdrobit,înfrînt,supus
Şi mai presus de toate iubind atît de mult,iubind nespus
Îţi vei găsi odihna ,cînd vei ajunge sus…

7 martie 2000
Camelia Mariş

Aş vrea să fiu o floare
Ce răspândeşte doar splendoare,
Şi-n semn de-adâncă mulţumire
Să-Ţi dăruiesc parfumul meu pentru a Ta iubire.

Aş vrea să fiu o pasăre-n văzduh,
Şi cântul meu ca laudă să-Ţi duc
Şi-n ciripitul zărilor senine
Să-I cânt Acelui ce-n viaţă mă ţine.

Aş vrea să fiu cerboaica din pădure
Şi să-nsetez Isuse după Tine
Şi-n liniştea ce peste min’ se lasă
Să nu mă pierd călătorind spre Casă.

Aş vrea să fiu furnica ce adună
Cuvântul Sfânt, şi-l seamănă-n ţărână.
Să nu-mi lipsească hrana spirituală
Şi sus în ceruri să-mi strâng o comoară.

Aş vrea să fiu albina ne-obosită
Ce-n Casa Sfântă este nelipsită,
Să-mpart la toţi o hrană mai bogată,
Cuvântul Sfânt, ce-i miere nesecată.

Aş vrea să fiu scânteie arzătoare
Să nu stau fumegândă-n adunare,
Ci tot mai mult să ard şi tot mai tare
Pentru a Domnului mare lucrare.

Aş vrea să fiu un bpb de grân în lan
Nicicând să nu fiu smulsă de Satan.
Sămânţa mea să cadă în pământ
Să merg pe cale zi de zi cântând.

Aş vrea să fiu o stea strălucitoare
Să văd de sus a Universului splendoare.
Să nu mă satur ca să luminez
Pe calea de credinţă, eu veşnic să veghez.

Aş vrea să fiu un curcubeu în zare
Ca să nu uit a mea zi de predare.
În inimă şi-n viaţă să am un singur gând
De a-mi păstra credinţa şi noul legemânt.

Aş vrea să fiu un picure de ploaie
Şi pentru cei din jur, o binecuvântare.
Să ud pământul care e-nsetat
Ca-n anul ce urmază, s-aducă rod bogat.

Şi aş mai vrea Isus ceva:
Să-mi torni în inimă iubirea Ta
Şi cei din jur ce astăzi mă privesc
Să vadă-n viaţa mea, doar Chipul Tău ceresc!

AI VREA SĂ FI ŞI TU UN CREŞTIN TOTAL ÎN ACEASTĂ LUME….????

scris de Florina Pătru (18 Iunie 2010)

…Chiar dacă frunze-ngălbenite au căzut de mult
şi păsările călătoare au plecat departe lăsîndu-şi cuiburile goale
Copacul sufletului desfrunzit stă neclintit,privind în zare
Spre un anotimp mai bun,spre-o primăvară viitoare…

Chiar dacă trupul tău acum e-un templu dărîmat
Pe unde poate viforul să se strecoare
Chiar şi aşa ruină dacă eşti
Rămîi privind măreţ spre soare.

Şi dacă trupul tău e-o firavă clepsidră,pe care-o-ntorci din cînd în cînd
Din vreme-n vreme,şi ea nu mai măsoară timpul
Ci stă scrîşnind din dinţii de nisip
Şi soarbe cu fiecare clipă ce se cerne…o lacrimă amară

O lacrimă desprinsă din gene lungi de brumă
Sau poate din ochi de ceaţă
Ce-nvăluie grădina ta de crizanteme
Ce parcă-n acest an sînt ofilite prea devreme.

Nu înceta să crezi că vine-o zi cînd lacrima amară ce se cerne
Va fi un strop de stea în trupul tău,clepsidră răsturnată prea devreme
Va fi o perlă nestemată,pentru un suflet obosit care aşteaptă în tăcere
Se roagă nencetat şi n-a uitat să spere.
Doar cel ce inima îţi cere e blînda,dulcea mîngîiere
Şi-a suferit şi-a plîns atît de mult…doar în tăcere.

Te doare,dar ştiu că şi durerea n-a fost trimisă să omoare
Un suflet de copil ca şi al tău
Cînd l-a trimis pe FIUL SĂU în lume
IUBITUL TATĂ ,DUMNEZEU,nu a făcut decît s-adune
Toată durerea lumii în trupul atîrnat pe lemnul greu

Şi ce-a- nceput în tine,EL vrea să şi sfîrşească
Chiar dacă ţi se pare prea mult această suferinţă pămîntească
Şi-ţi este dor şi-ai vrea să te primească chiar acum
În slava LUI CEREASCĂ
Să-ţi curme agonia…

Tu nu uita un lucru,nu asta –I e dorinţa deTATĂ IUBITOR
Te vrea lumină ,stea te vrea în lumea copleşită de-atîta disperare
Te vrea un templu sfînt şi nicidecum un monument pentru durere
Pustiu şi fără de scăpare.

Îţi cere numai inima şi îţi întinde mîna
Tu să primeşti din ea doar dragoste şi mîngîiere
Tu lasă-l să-ţi modeleze firava ta fiinţă
Bucata neînsemnată de lut ce-a fost cîndva desprinsă din nemărginit
Nu e decît ţărîna din care EL te-a zămislit.

Nu te întrista şi lasă-L azi pe DUMNEZEU să ducă EL la bun sfîrşit
Minunea ce-a-nceput-o cîndva ,într-o zi şi-n viaţa ta
Şi dacă totuşi te simţi nedreptăţit,să ştii că te iubeşte
Nu vrea să fii nefericit…

Chiar dacă-n suflet îţi coboară toamna lin
Cu frunze-ngălbenite şi păsări călătoare
Să fii la fel ca şi copacul,ce stă la fel de neclintit în aşteptare
Chiar dacă viforul loveşte crunt cu nepăsare
Cu rădăcini puternice săpate-n stînca cea mai tare
El soarbe apa vieţii pentr-o înflorire viitoare!

Chiar dacă ploi de lacrimi te lovesc întruna
Iar trupul şi sufletul ţi-s ofilite
Rămîi la fel de falnic ,la fel ca şi copacul
Cu scorburi şi urme scrijelite.

Tu lasă-l pe ISUS să intre în viaţa ta,încredete-n EL şi vei vedea seninul cum îţi colorează cerul
Şi-atunci cînd viforul şi gerul te vor ameninţa
Doar EL să fie seva şi apa ce inundă neîncetat grădina sufletului
Unde înfloresc acum din lacrimile amare ce s-au prelins atîta vreme
Doar flori de stea şi albe crizanteme

Şi chiar de ar fi în mijlocul înzăpezirii
Nu vor muri ,nu se vor ofili
Pentru că-n dragostea ce-au strîns-o în corola lor
Trăiesc un anotimp al înfloriri

Aşa să fii şi tu,născut din dragoste…cu dragoste…pentru dragoste adevărată
Nu poţi să uiţi, să nu uiţi niciodată
Eşti floarea dragostei… eşti lacrima cea mai curată,prin suferinţa strămutată în fiinţa ta
Şi chiar de ar veni furtuni şi singur stai în mijlocul înzăpezirii
ISUS ,doar EL e singurul care-ţi promite
Că vine –odată într-o zi şi un anotimp al înfloririi!

- Camelia Mariş

N-am nici o haină…şi nici o haină n-ar putea să-mi ţină cald
Cînd iarna ninge neîncetat
Cu fulgi de nostalgie…
Şi viscolul mîniei tot bîntuie prin mine…

Nu am nici casă…şi chiar dac-aş avea
Cum să m-ascund de arşiţa ce lasă urme-adînci pe lutul sfărîmat
Cînd ura ca un foc dezlănţuit
În mine arde neîncetat…

Nu am nici ochi să vadă frumuseţea…şi chiar dac-aş avea,
O singură privire-ar fi de ajuns să năruiască totul
O singură privire-ar fi de-ajuns ca să omoare dragostea
Cînd numai fulgere ucigătoare se-aprind în locul ochilor,
Ce-au fost creaţi să poarte-n ei sclipiri de stea…

Nu am nici gură…un nume doar să pot striga
Şi chiar dac-aş putea vorbi,ar fi numai pelin pe limba mea
Aş face numai răni adînci în suflete nevinovate,
La fel cum rana-adîncă a duşmăniei
Mă doare…şi mă arde…

Nu am nici mîini să pot vîsli,cînd nemiloasă furtuna nopţii,
Mă abandonează-n larg,în marea-adîncă a dezamăgirii…
Şi vîntul rece al nesiguranţei îmi răstoarnă barca
Ce-a fost cîndva sculptată
Din lemnul sacru al iubirii…

Şi-o mînă chiar dac-aş avea,oricît m-aş strădui şi-aş încerca
Cum m-aş putea salva
Cînd marea de dezamăgire are hotar de piatră
Săpat în inima ca şi o stîncă moartă…

Chiar dacă-n dimineţi albastre,dulci valuri de iubire topesc imensa stîncă
Rămîne neclintită…rece…nesimţitoare şi tăcută
Ca o ruină pe care din întunerec,din lumea nevăzută
s-aşează vulturii mîndriei şi-I şoptesc:
“fii liniştită …rămîi nesimţitoare şi tăcută…cum poţi să crezi tu inimă necunoscută că eşti ruină şi pierdută…şi crede-atîta timp cît marea n-o inundă…
Şi nu mai plînge c-altădată,doar lacrima plăpîndă şi sărată
Ar fi un rid adînc săpat pe faţa sa
Încă un şanţ pe unde valurile dulci de dragoste,din dimineţi senine
s-ar mai putea elibera…

N-am nici picioare,să pot atinge roua din palma ierbii atît de crudă
Şi chiar dac-aş avea la ce mi-ar folosi
Cînd mă îndrept pe-o altă cale
Cînd pas cu pas ,măsor doar drumul spre pierzare…

Nu am nimic…decît un trup de lut,şi nici măcar nu-mi aparţine
Doar sînt născut din dragostea olarului
Îi simt căldura palmelor şi mîngîierea,îi văd şi lacrima de dor în colţul ochilor atunci cînd modelează
EL vrea ca să sfîrşească,ce-a început cîndva în mine…

Şi-mi toarnă duh de viaţă din duhul sfînt al veşniciei
Să pot trăi cu-adevărat să nu rămîn încătuşat
Îmi dă chiar aripi să pot zbura eliberat
Să uit c-am fost şi sînt un trup de lut,împovărat de vină şi păcat.

Mă –nvaţă cu blîndeţe şi-mi spune să nu uit vreodată
Că trupul mort de altădată,e-acum un vas nepreţuit
În care duh de viaţă nouă a fost turnat
Şi –atunci cînd vasul se va învechi,va fi pămînt şi îngropat
CEL care-a pus în el suflarea,o vrea-napoi în palma sa…

Şi va vedea ca-ntr-o oglindă
Dac-ai păstrat imaculată viaţa ta
Aşa cum EL ţi-a preschimbat-o
Atunci cînd te-a salvat…

Am fost un trup de lut…
N –aveam nici frumuseţe…n-aveam nici strălucire
Era uşor să mă topesc într-oclipire
Atunci cînd ploaia disperării neîncetat lovea în mine…

A fost de –ajuns doar să m-atingi,şi o lacrimă din ochii cerului
Căzînd pe harpa-adormită-n mine
Să facă să vibreze-o coardă şi-un sunet cristalin să fie
Începutul unui cîntec de iubire…

Şi-o-ntreagă simfonie să cuprindă ruina părăsită
…şi inima să plîngă
…să iasă afară-n rîuri marea de dezamăgire
…să crape în bucăţi şi stînca neclintită,care-o ţinea înlănţuită.
Ochii să vadă frumuseţea şi doar stele să se oglindească în lumina lor…
Doar laudă să fie pe buzele care purtau blestemul…
Cu mîinile împreunate-n rugă,s-adune lacrimi calde în căuşul palmelor…
Picioarele cu-avînt s-alerge pe calea veşniciei…
Credinţa şi nădejdea ,să fie-n locul urii şi mîniei.
Şi-acolo unde vulturii mîndriei stăpîneau…în locul cu ruine,
Aşează blînd sămînţa dragostei,ce-a semănat-o DUMNEZEU în tine
Cu cîte-o lacrimă la rădăcina ei
Să poţi culege peste vreme,dintr-un copac născut din DUH şi nu din fire
Eternul rod al dragostei DIVINE
Atîta poţi lua cu tine-n veşnicie!

10 iulie 2000 – Camelia Mariş

Dac-aş dori să-ţi cînt iubirea
Ce harpă delicată, ce liră minunată
Ce mînă nepătată mi-ar trebui ca TU să poţi primi
Sublimul imn ce ŢIE doar ŢI se cuvine!

Dac-aş dori să-ţi cînt iubirea
Ce flaut fermecat, ce sunet necîntat, ce suflet înflăcărat mi-ar trebui
Ca TU ,ISUSE ,să poţi primi un început de simfonie
Cînd tot ce mă-nconjoară –ŢI cîntă dintotdeauna numai ŢIE,
Şi –ŢI va cînta o veşnicie…

Dac-aş dori să-ŢI cînt plîngînd iubirea
Şi lacrima căzută pe-o clapă de pian ar fi prea grea
Nu –aş putea crea nici chiar din lacrimi o dulce melodie…
Şi ce lacrimă curată mi-ar trebui,cristalizată prin durere,topită în tăcere
Să pot un sunet doar a-ţi dărui
Cînd toţi acei ce-au plîns cîndva
Azi te slăvesc şi sînt în cer ai tăi copii
…şi ce lacrimă adevărată mi-ar trebui
cînd ochii care plîng, nu uită şi nu iartă
ce lacrimă adevărată mi-ar trebui,ce ochi să poată întrezării
atîtea mîini întinse-n rugăciune
atîtea fiinţe aplecate-n închinare şi atîtea inimi veghind în aşteptare
Echiar viaţa lor cîntarea fără asemănare
Cîtă durereDOAMNE mi-ar trebui
Să-mi curgă o lacrimă adevărată
La fel ca lacrima ce-a stins durerea lumii toată

La fel ca lacrima ce-a fost cîndva pe lemnul crucii atîrnată
Şi cîtă dragoste să pot s-adun şi lacrimi şi sînge laolaltă
Să pot rosti un simplu
“iartă-I TATĂ”

Şi nici o lacrimă nicicînd nu va mai fi mai pură …mai curată
Ca lacrima prelinsă din ochii tăi de TATĂ
Cînd ai văzut durerea lumii purtată-n rana-nsîngerată

Şi oricîte melodii cu lacrimi de s-ar scrie,vor trece se vor învechi
Dar ce a scris ISUS,cu viaţa LUI pe cruce
Va dăinui în veşnicii…

Şi oricîte melodii cu lacrimi de s-ar scrie
Nu vor putea înlocui Cîntarea Slavei
Venind din veşnicie pentru veşnicie
A FIULUI, a lui ISUS
Cîntarea crucii e cea mai vie,cîntarea crucii nu are melodie
Cîntarea crucii nu poate fi cîntată,cîntarea crucii poartă-n ea pe DUMNEZEU şi FIUL şi cerul şi pămîntul totodată
Cîntarea crucii e doar prin DUHUL SFÎNT şoptită şi simţită
Într-o fiinţă-ngenuncheată,de ură ,de mîndrie şi tot ce-I rău eliberată.

Am înţeles că nimeni niciodată nu ţi-ar putea cînta deplin iubirea
Nici un muritor de rînd oricît de înzestrat şi dăruit ar fi
Decît atunci cînd a simţit puterea sîngelui căzînd din trupul răstignit
Puterea lui ISUS, strigînd din trupul biciuit spreDUMNEZEU:
“s-a isprăvit!”

atunci cînd soarele se îndrepta spre asfinţit
atunci …abia atunci lumina peste lume a răsărit
atunci s-a revărsat în străluciri lumina…lumina atunci a răsărit
ISUS este lumina,un început fără sfîrşit..

Şi cînd doresc să-ţi cînt iubirea
mi-aplec umilă fiinţa şi mintea mea şi sufletul la cruce
şi las să mă pătrundă lumina ce izvorăşte neîncetat şi uneori neînţeles din ea
şi ştiu că doar aşa cu tot ce am şi sînt supusă lui ISUS
Pot fi un instrument de preţ în mîna CREATORULUI
Pot fi şi eu un fiu de DUMNEZEU
Şi melodia de iubire e viaţa mea…golită de tot ce-a însemnat cîndva acel stăpîn tiran, măreţul eu
Şi melodia de iubire curge prin templul de lumină
Şi ştiu că-n dimineţi senine ea se uneşte cu glasul îngerilor ce-ţi slujesc şi cîntă numai pentru TINE
Şi se-ntregeşte-atunci cînd creşte-n mine tot mai mult doar chipul TĂU
Şi melodia de iubire e viaţa mea supusă doar lui DUMNEZEU!
APRILIE 2002

“Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă.Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi,va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mîinile lui”
Tu , omule ce ai avut cîndva un fiu şi l-ai pierdut, nu plînge azi cînd ştii că DUMNEZEU l-a vrut atît de mult să locuiască-n cer cu FIUL său
Tu crede tot ce-ţi spune DUMNEZEU,chiar dacă atît de mult te doare
Chiar dacă-ţi este atît de greu,copilul tău e-n cer în locul pregătit de TATĂL său.
ISUS e cel care îţi spune”Să nu vi se tulbure inima.Aveţi credinţa în DUMNEZEU şi în mine.Cuvintele care vi le spun nu le spun de la mine ci TATĂL care locuieşte în mine.Ştiţi unde mă duc şi ştiţi şi calea întracolo şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine ca acolo unde sînt EU să fiţi şi voi.În casa Tatălui meu sînt multe locaşuri.Dacă n-ar fi fost aşa v-aş fi spus.Peste puţină vreme lumea,nu mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea, pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi”
Cînd clipele îţi par prea lungi şi noaptea adormi cu greu
Coboară-ncet treaptă cu treaptă în adîncimea sufletului tău
Şi lasă DUHUL SFÎNT ,MÎNGÎIETORUL doar EL să-ţi reverse balsam de linişte curata
Aşa cum poate face numai DUMNEZEU…
“Dacă rămîneţi în mine şi dacă rămîn în voi cuvintele mele cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.MÎNGÎIETORUL,DUHUL adevărului pe care-l va trimite TATĂL în NUMELE MEU,vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus EU”
“ VĂ DAU PACEA MEA VĂ LAS PACEA MEA…”
“ Şi PACEA lui DUMNEZEU care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în HRISTOS ISUS”
AMIN 22 IULIE 2001

O creangă ruptă de furia vîntului necruţător
A luat cu ea şi micul cuib clădit cu atîta trudă
Şi pasărea umilă, din ce în ce mai udă
Voia doar ca în depărtare, al său ,de slavă imn să se audă.

Şi cînd a fost izbită nde o piatră colţuroasă
Cu aripile frînte şi sîngerînd mereu
În ochi cu lacrimile ploii îngheţate,
Cînta plîngînd,cînta neîncetat doar imnul său…

Nu era nimeni să-I întindă o mînă salvatoare,
Şi se zbătea neputincioasă pe-un petec de pămînt
Cînd dintr-o dată, printre ramuri,timidă şi tremurînd printre cristale mici de ploaie
S-a strecurat o rază şi-a încălzit un suflet ,care şi-n suferinţă
Cînta…cînta plîngînd.

Nu am înţeles atunci cum pasărea aproape moartă a reuşit să zboare
Spre cerul primăverii cu aripile parfumate de flori de curcubeu,
N-am înţeles nimic pînă într-o zi am căzut şi eu
Şi-n loc să cînt ca pasărea oricît mi-ar fi de greu
Nu am făcut nimic ,decît să m-adîncesc din ce în ce mai mult
În turnul îngheţat al sufletului meu,şi-ncet am devenit ca ploaia
Căzînd…căzînd mereu.

Dar a venit o zi ,o binecuvîntare,cînd şi în turnul îngheţat al sufletului meu
Timidă şi pîlpîietoare s-a strecurat o rază
Şi m-a luat cu ea spre cerul primăverii,cu braţele-ncărcate de flori de curcubeu …urcînd,urcînd mereu.
De-atîtea zile ploaia cade neîncetat,lovind în zidul sufletului meu
E-aceeaşi disperare…
Şi vîntul rupe crengi uscate
Lăsînd doar răni pe trupul atîrnînd prea greu…

Dar ,azi nu mă mai contopesc cu ploaia şi las deschisă uşa turnului cîndva pustiu
Şi-atunci cînd liniştea coboară,la fel ca roua picurînd pe flori de curcubeu
Albastrul ireal îmi colorează cerul
ŞI păsările ce-au fost odată îngheţate,înalţă un imn de slavă
IUBITULUI ISUS, MÎNTUITORUL meu.

Şi de atunci în mine,în turnul aşezat pe stîncă al sufletului meu
În fiecare zi renaşte din noroi o altă primăvară
Chiar dacă ploia bate neîncetat în geam
Chemîndu-mă afară.

Camelia Mariş
CURTICI

25 februarie 2000
Camelia Mariş

Domnul este scutul tău
El te ţine-n harul Său,
Zilnic te călăuzeşte
Braţul Său te ocroteşte.

Urle vântul şi furtuna
Domnul e cu tine-ntruna.
Nicicând nu te părăseşte
EL – Cuvântu-Şi împlineşte!

Toţi de-ar fi-mpotriva ta
Domnul nu te va lăsa!
Cu putere El te-mbracă
Căci ţi-e mamă şi ţi-e Tată!

Dacă Domnul este pentru tine
Cine va putea împotrivă să-ţi fie?
Când ochii Lui sunt aţintiţi în dreptul tău
Cine va putea să-mpiedice planul Său?

Ce pot să-ţi facă ţie nişte oameni
Care sunt doar suflare pe pământ?
Când sus, de-asupra cerului albastru
Veghează Dumnezeul Viu şi Sânt?

O, nu te teme, nu te-nspăimânta
Când Diavolul loveşte-n viaţa ta!
Căci Dumnezeu ţi-e scut şi ţi-e tărie
Şi ţi-a promis că-n braţe El te ţine.

Şi El va fi de partea ta
Să-ţi dea putere-n lupta grea,
Nicicând nu te va părăsii
Tot ce-a promis va împlinii.

Stai lângă Domnul ne-ncetat
Ca-n rugă să fii ascultat.
Şi El va fi de partea ta
Acum şi sus în slava Sa!

de Flory Pătru

Noi spunem doar că Te iubim, Isuse Domnul nostru
Dar inima o împărţim, căutând prin viaţă rostul.

Cu-n murmur stins pe buze Îţi declarăm iubirea…
Dar viaţa şi trăirea…se-aseamănă cu omenire.

Noi spunem doar că Te iubim…dar ne-ntrebăm adesea:
„Noi pentru cine azi trăim, şi inima cui dăruim?”

Un ceas cu Tine Doamne noi nu putem veghea,
Şi zicem că iubirea doar Ţie îţi vom da.

Ne alipim iubirea de tot ce-i trecător,
Iar Domnul stă la uşa închisă cu zăvor.

Ne înşelăm adesea când spunem că-L iubim,
Dar la prima-ncercare…pe Domnul părăsim.

O, Doamne pune iar în noi iubirea Ta Divină,
Şi fă ca dragostea-dintâi în inimi să rămână!

Şi zi de zi când ne vorbeşti, să-Ţi spunem cu tărie:
CĂ TE IUBIM CU-ADEVĂRAT, ACUM ŞI-N VEŞNICIE.

Să-nveţi să ierţi cu-a Lui iertare,
Să fii milos şi să fii blând.
Să iei exemplu de la Domnul
Cât vei trăii tu pe pământ.

Să-nveţi să ierţi în orice clipă,
Să uiţi tot răul ce a fost.
Spre-a Lui iubire te ridică
Să-ţi fie viaţa cu folos.

Să nu ai inima-mpărţită,
Şi să iubeşti pe fraţii tăi.
Să poţi să ierţi în orice clipă,
Cum Iosif i-a iertat pe-ai săi.

Să iei pe Domnul ca model
În orice zi şi-n orice clipă.
Să îţi conducă paşii EL
Spre stânca tare, neclintită.

Să ştii să ierţi şi să iubeşti,
Ne-nvaţă chiar Isus în pildă.
Şi viaţa ta să ţi-o sfinţeşti
Să biruieşti orice ispită.

Să ştii să ierţi şi să iubeşti
Să nu aştepţi nici o răsplată.
Căci şi pe tine Dumnezeu,
Pe cruce te-a iertat odată.

Iertarea-i leac vindecător,
Pentru-al tău suflet, frate dragă.
De ierţi pe fraţi şi pe surori
Vei fii pe veci biruitor,
Cu Domnu-n cer moştenitor,
În slava nevisată!

Doar Tu eşti lângă mine în greu şi în suspine
Şi mâna Ta cea tare e scutul meu pe cale.
Doar Tu eşti Dumnezeu, cunoşti amarul meu
Şi-atunci când mi-e mai greu, mă iei pe braţul Tău.

Când nimenea nu poate să-mi dea o mângâiere
Când sufletul meu geme, mă zbat în grea durere,
Când săturat de viaţă eu mă afund în jos
Salvare n-am la nimeni, doar în Isus Cristos.

M-au părăsit toţi fraţii şi m-au lăsat uitat
Şi mă ascund în noapte cu-al meu mare păcat,
Doar Tu îmi ieşi în cale, doar Tu mă izbăveşti
Şi vrei în a mea viaţă ca veşnic să trăieşti.

Doar Tu eşti lângă mine când plâng lângă mormânt
Doar Tu-mi dai mângâiere mereu pe-acest pământ.
Doar Tu eşti bucurie, mă faci ca să zâmbesc
Şi vreau să-Ţi spun Isuse: „Ce mult eu Te iubesc!”

Doar Tu eşti lângă mine când trec al morţii prag
Şi-mi vei rămâne Doamne cel mai scump şi mai drag.
Tu-ai fost şi vei rămâne de partea mea mereu,
Doar Tu eşti lângă mine, doar Tu, o, Domnul meu!

Pierderile din viată ne fac să suferim si sa jelim. Cancerul ne poate lua o mamă tânără sau un tată. Divortul poate lovi fericitul tău cămin. Ruina financiară îti devastează toate planurile. Un copil ajunge la închisoare, este ucis sau se sinucide. Astfel de momente ridică întrebări la care este greu, dacă nu chiar imposibil să dai un răspuns. Noi analizăm împrejurările la nesfârsit. Speculăm detaliile, căutăm indicii care ar putea avea un anume sens si care ne ajută să suportăm mai usor. Întoarcem reflectorul spre noi însine, spre altii, spre Dumnezeu, întrebându-ne ce s-ar fi putut face astfel ca să fi împiedicat lucrul acesta. Ne întoarcem spre prieteni, spre credinciosi si spre pastor pentru a auzi ceea ce par a fi ”banalităti religioase” si incercări nereusite de a ne micsora durerea. Când răspunsurile par să nu apară, iar cerul tace, ce este de făcut?
Iată două versete care te pot ajuta în astfel de 1) ”Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când este vorba de întelegerea lucrurilor, noi avem un teritoriu, iar Dumnezeu altul. Iar al nostru este limitat de ceea ce El hotărăste să ne descopere. În acel momen, ”Încrede-te în Domnul din toată inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta!” (Proverbe 3:5); 2) ”Stim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îti va da o explicatie, poate nu. Dar El este ”Alfa si Omega, Cel dintâi si Cel de pe urmă, Începutul si Sfârsitul” (Apocalipsa 22:13) ceea ce înseamnă că El are un plan si El lucrează pentru binele nostru si pentru slava Sa. Asa că încrede-te în El.

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

F.B. Meyer spune: “Educarea credintei noastre este incompletă până când nu învătăm că providenta lui Dumnezeu lucrează prin pierdere.. că în noi se face o lucrare prin esec si disparitia anumitor lucruri. Pârâul lângă care a stat Ilie si a secat este o imagine a vietilor noastre! “Dar după câtă-va vreme pârâul a secat” (1 Împărati 17:7) este istoria trecutului nostru si proorocia pentru viitorul nostru.. să învătăm diferenta dintre a te încrede în dar si a te încrede în Dătător. Darul poate dura o vreme, dar Dătătorul este vesnic. Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la văduva din Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-a ajutat sa devină un om mai bun – trăind prin credintă. De fiecare dată când resursele noastre au secat lucrul acesta s-a întâmplat ca să învătăm că speranta si ajutorul nostru sunt în Dumnezeu”. Un autor notează: “Uneori nu sunt suficienti bani pentru împlinirea scopurilor; ni se spune să facem planificări si noi suntem pe nicăieri. Analizăm situatia si spunem: Nu se poate. Dar este timpul să te încrezi în Dumnezeu. Posibilitătile tale nu sunt limitate de împrejurările prezente sau trecute. Dacă nu ai destul pentru a-ti plăti cheltuielile curente, fă tot ce poti, apoi stai deoparte. Încrede-te în Dumnezeu care se va îngriji de nevoia ta, apoi priveste dincolo de portmoneu. Uită-te la resursa ta. Uită-te la sursa divină, nelimitată. Dar fă-ti partea. Zbate-te pentru responsabilitate financiară în gândire si în faptă. Cere întelepciune si supune-te călăuzirii lui Dumnezeu. Apoi nu-ti mai fie teamă si renuntă la nevoia de a controla. “Încrede-te în Domnul din toată inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta!” (Proverbe 3:5). Cu totii stim că banii reprezintă o parte necesară a supravietuirii – dar si Dumnezeu stie lucrul acesta”.

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

Poate spui: “Mi-am crescut copiii la fel, cum de acesta îmi face atâtea probleme?”

1) Felicitări pentru reusita pe care ai avut-o cu ceilalti copii! Ai trecut de prima curbă! 0 regulă bună pentru familie este următoarea: roagă-te pentru neajunsurile tale; concentrează-te asupra succesului. Nu acorda atentie sporită unui copil anume, nu-i priva pe ceilalti de timpul si atentia ta. Desi nu pare natural, nu-i mai acorda copilului problemă atât de multă atentie. Nu-l mai băga în seamă si bucură-te de toti copiii tăi si priveste cum se îmbunătătesc lucrurile.

2) Copiii se dezvoltă în ritmuri diferite si în moduri diferite. Multi copii problemă sunt doar niste întârziati; acordă-le timpul de care au nevoie.

3) În majoritatea familiilor există o “oaie neagră”. El ne supără deoarece nu trăieste viata la fel ca noi ceilalti. Acceptă ceea ce nu-ti place la el până când Dumnezeu fie îl va schimba, fie va învăta restul familiei ce înseamnă dragoste matură, neconditionată si care nu încearcă să controleze.

4) Tu te străduiesti ca un părinte imperfect, dar iubitor, apoi copiii, nu tu, fac propriile lor alegeri. Fiii proorocului Samuei “n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită.. si călcau dreptatea” (1 Samuei 8:3). Jenant si dezamăgitor, da! Dar pe umerii lui Samuei nu a pus nimeni povara esecului spiritual sau părintesc. Om evlavios cum nu a mai trăit altul pe pământ, el “ce zicea făcea”. Dar fiii lui au avut propriile lor păreri si au ales să nu se comporte ca el. Oricât de diferit ar fi copilul tău, potrivit lui Dumnezeu cea mai mare avutie a lor este un părinte care reactionează prin credintă, nu încercând să repare, prin rugăciune, nu prin răzbunare si care se dă la o parte din calea lui Dumnezeu si-L lasă pe El să lucreze.

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

Mi-s aripile frânte de-atât amar şi dor.
Am obosit pe cale, Satan vrea ca să mor.

E lungă alergarea şi lung amarul meu.
Dar vreau să fiu cu Tine, iubite Dumnezeu.

Tu numeri paşii mei şi fiecare clipă,
Şi-a mea credinţă-n Tine spre ceruri mă ridică.

Sunt călător şi n-am nimic în lumea trecătoare,
Dar eu trăiesc şi lupt mereu pentru a cerului splendoare.

Căci tot ce strângem pe pământ, e doar zădărnicie
Dar de-mplinim al Său Cuvânt, El ne va duce-n veşnicie.

Suntem pribegi şi călători, rătăcitori prin viaţă
Mai e puţin şi vom vedea Luceafărul de dimineaţă.

Va răsări Isus Cristos, slăvitul nostru Mire
Şi vom uita c-am rătăcit pe-a lumii grea pustie.

Ne va lua cu drag la piept şi-L vom privi în Faţă,
Şi vom uita c-am fost străini, va fi o nouă viaţă.

Va şterge lacrima din ochi, va şterge-orice durere
Şi-n slava Lui în veci de veci avea-vom mângâiere.

de Flory Pătru

Nu lăsa ca perioadele lipsite de conflicte din viata ta să te ademenească si să ai un sentiment fals al securitătii: “Fiti treji, si vegheati! Pentru că.. diavolul dă târcoale ca un leu care răcneste, si caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Ce ar trebui să facem când ne atacă diavolul? “Să rămâneti în picioare, după ce veti fi biruit totul”. De bună seamă, “Domnul are putere să-l întărească ca să stea” (Romani 14:4), nu în propria sa putere, ci în puterea lui Isus Hristos. De unul singur esti o pradă usoară, dar în puterea Domnului poti sta în picioare să nu cazi. Asa că astăzi, dacă Satan apare cu ispitele lui, anuntă-l că vei sta în picioare în Hristos. Anuntă-l că vei sta în picioare până când trece atacul, până când valul singurătătii trece, până când căsnicia este refăcută, până când iesi din datorii, până când încercarea trece, până când temperamentul îsi pierde puterea de a te prinde în capcană si de a te răsturna. În timp ce tu stai în picioare, Dumnezeu se ocupă de puterea ta! Pavel a spus: “Pot totul în Hristos care mă întăreste” (Filipeni 4:13). Să remarcăm cuvântul “întăreste”. El nu te va întări numai o dată, ci din nou si din nou. El te va întări de fiecare dată când te confrunti cu o provocare dificilă, de fiecare dată când o amintire te tulbură, de fiecare dată când ti se aduce aminte de trecutul tău imperfect, de fiecare dată când te confrunti cu o situatie delicată. Faptul de a-ti extrage puterea, lui Dumnezeu, de care ai nevoie pentru a sta în picioare în fata vrăjmasului va necesita efort. Va necesita laudă la adresa Lui, rugăciune, citirea Cuvântului mai intens decât ai făcut-o până atunci. Dar realitatea este că poti rămâne în picioare dacă ti-o doresti!

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

E grea povara-aceasta s-o porţi fără-ncetare,
E greu să simţi în tine că singur eşti sub soare.
Dar nu uita amice, că Cel ce te-a creat,
E pururea cu tine şi nu vei fii uitat.

Nu-s lipsuri şi probleme de care să nu ştie
Acel ce se-ngrijeşte în fiecare zi de tine.
Nu-i lacrimă amară să nu o şteargă El
Nu-i cere şi rugă să n-ajungă la cer.

Te simţi fără putere, te simţi orfan şi gol,
Te simţi pribeag în lumea şi fără viitor?
Tu nu uita un lucru: că-n mână El te ţine
Şi-ţi va purta povara şi-n ajutor îţi vine!

Orfan şi părăsit nu eşti, căci Domnul te iubeşte!
Şi chiar de toţi te părăsesc, El sigur te primeşte.
Căci te-a plătit cu mare preţ, în Golgota pe cruce
Şi îţi promite că-n curând în ceruri te ca duce!

Şi voi ce astăzi ascultaţi, vă rog luaţi aminte
Nu osândiţi pe ce orfani, pe cei ce n-au părinte!
Căci nu veţi ştii în ziua când orfani veţi fii şi voi
Şi veţi pleca din lume-aceasta cu pumnii reci şi goi!

Te rog o Sfântule Părinte să faci o cercetare
În orice inimă şi casă ce stă în nepăsare.
Să-i caute azi pe ce orfani, să le întindă-o mână,
Să fim cu toţii pocăiţi şi vrednici de cunună!

de Flory Pătru

Biblia spune: “Nu stiti ca cei ce alearga în locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul? Alergati, deci, în asa fel ca sa capatati premiul!” (1 Corinteni 9:24). În viata ai ocazia de a alerga o singura data, asa ca alearga ca sa câstigi. Ca sa nu te împiedici sau sa-ti pierzi locul, nu privi în urma ta. Nu putem alunga trecutul, dar multumim lui Dumnezeu ca putem trage învataturi si-l putem lasa în urma. Nu te îngrijora la gândul curbei urmatoare, concentreaza-te asupra pasului urmator. Daca nu întelegi lucrul acesta se poate întâmpla sa cazi si sa nu te mai ridici. Fara sa-ti dai seama înapoia ta vor exista mai multe curbe decât înaintea ta, asa ca priveste fiecare pas ca fiind important: “sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne înfasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta în alergarea care ne sta înainte”. Multi dintre noi ducem poverile si ne îngrijoram de lucruri pe care oamenii mai în vârsta si mai întelepti le considera lipsite de însemnatate. Ne irosim puterile stingând incendii care daca le-am lasa în pace s-ar stinge singure. Timpul este resursa ta cea mai de pret. Economiseste-l si astfel bunurile tale de pret vor creste, iar datoriile tale vor scadea. Scapa de bagajul vechilor relatii, temerilor inutile si îndatorarilor false fata de cei care cauta sa te manipuleze. Si asa sunt destule încercari în viata ta; de ce sa le mai suporti si pe cele pe care le poti da deoparte?

Dupa binecuvântare vine batalia! Si Domnul Isus nu a facut exceptie. Dupa ce a fost botezat, “îndata Duhul a mânat pe Isus în pustie” (Marcu 1:12) si dupa ce a postit timp de patruzeci de zile I S-a facut foame. În acel moment a aparut Satan si a spus: “Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste ca pietrele acestea sa se faca pâini” (Matei 4:3). Poti fii sigur ca vrasmasul se va arata în momentele tale cele mai vulnerabile. Si ar fi bine ca atunci sa stii ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu – nu doar fragmente si citate pe care le-ai auzit la mâna a doua sau a treia. “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete .. în neprihanire” (2 Timotei 3:16). Noi luam partile din Scriptura care ni se potrivesc stilului nostru de viata si care vin în sprijinul teologiei noastre, dar când vrajmasul manipuleaza Cuvântul lui Dumnezeu si îl foloseste împotriva ta, trebuie sa poti spune: “De asemenea este scris”. Trebuie sa stii ce altceva mai spune Dumnezeu. Biblia spune ca Satan “va rosti vorbe de hula împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfintii Celui Prea înalt, si se va încumeta sa schimbe vremurile si legea” (Daniel 7:25). Satan stie ca Cuvântul lui Dumnezeu este “o sabie cu doua taisuri” (Evrei 4:12), dar el tot va încerca sa te provoace la duel! “De asemenea este scris” a zis Isus: “Sa nu ispitesti pe Domnul, Dumnezeul tau”. El stia ce a spus Tatal si a refuzat sa-l lase pe Satan sa-i dicteze raspunsurile, inclusiv ce sa manânce. Care este meniul din care manânci azi? Te asemeni cu fiul risipitor care mânca ce le dadea porcilor în timp ce Tatal tau a pregatit un festin pentru tine? Spune-i lui Satan “înapoia mea” (Matei 16:23) si nu-l mai lasa sa te pacaleasca cu minciuni si jumatati de adevar! Citeste Cuvântul lui Dumnezeu si lasa-l sa patrunda în tine!

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

Am vrut să zbor spre zările albastre, spre cerul sfânt să mă înalţ cântând.

Am vrut s-ajung la Tine şi Faţa să-Ţi privesc

Şi să mă iei pe braţe, o, Creator Ceresc.

Am vrut să Te cunosc Isuse, aşa cum eşti de minunat

Să ştiu cine-a murit pe cruce, cine-a purtat al meu păcat?

Cine-a venit din măreţie şi cine slava a lăsat?

Cine-a purtat a mea povară şi din dureri m-a ridicat?

Cine eşti Tu, Isuse drag? O, Te rog spune-mi: “Cine eşti?”

Şi de ce-ai coborât din ceruri, din slava oştilor cereşti?

De ce-ai venit în astă lume, să fii lovit şi umilit?

Să Te cunosc, de asta Doamne în lumea rea Te-ai coborât?

O, fiica Mea, de-ai înţelege ce dragoste de tin’ Mă leagă

Ai renunţa-n această clipă la tot ce e în lumea-ntreagă.

Şi-n Faţa Mea smerită-n lacrimi, te-ai pocăii şi-ai cugeta

Că tot ce-n jurul tău te-mbie, nu este după voia Mea!

De-ai vrea să Îmi pătrunzi gândirea

Şi-nţelepciunea să-Mi cunoşti.

Tu trebuie să lupţi cu firea

Să nu laşi nicicând crucea jos.

De vrei să Mă cunoşti cum sunt şi cum am fost din veşnicii,

Tu trebuie să citeşti Scriptura, dorind în toate a o-mplinii.

Să stai smerită-n ascultare şi rugăciune zi de zi

Astfel în totul şi în toate, cu tine fiica Mea voi fi.

O, Domnul meu, de astăzi vreau să Te urmez cu-adevărat,

Renunţ la lume şi la pofte, renunţ la tot ce e păcat.

Căci vreu să fiu în cer cu Tine şi-n orice pas să Te urmez,

Chiar de e greu, chiar de e luptă, eu nu nenunţ la al meu crez.

Am vrut să Te cunosc Isuse, şi Te cunosc cu-adevărat,

Căci prin a Tale răni pe cruce, eu de păcat am fost salvat.

În strălucirea nevisată, în gloriosul Tău palat,

Voi moştenii cerul albastru şi voi fii fiică de-mpărat.

by Flory Pătru

by: Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi